Citește cele mai noi carți adăugate pe BibliotecaAlba.ro
Citește și tu cele mai populare carți pe site
Mara este un român scris de Ioan Slavici, publicat în anul 1894, în revistă Vatră, iar în volum a apărut abia în 1906. Face parte din categoria bildungsroman, adică este un român al inițierii și al formării pentru că, pe tot parcursul romanului este prezentată trecerea celor 2 copii, Persida și Trică, de la copilărie la maturitate și totodată inițierea lor în greul vieții.
Făt-Frumos din lacrimă este un basm cult scris de Mihai Eminescu, având ca sursă de inspirație basmul popular românesc. A fost publicat pentru prima dată în 1870 în revista "Convorbiri literare", apoi în volumul postum Versuri și proză din 1890.
Ion este primul roman obiectiv din literatura romana, fiind aparut in anul 1920, dupa o lunga perioada de elaborare, asa cum insusi autorul mentioneaza in finalul operei, intre martie 1913 – iulie 1920. Aparitia romanului a starnit un adevarat entuziasm in epoca, mai ales ca nimic din creatia nuvelistica de pana atunci nu anunta aceasta evolutie spectaculoasa: „Nimic din ce e publicat inainte nu ne putea face sa prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a inceput si a continuat vreo zece ani, nu numai fara stralucire, dar si fara indicatii de viitor“, nota Eugen Lovinescu.
Pădurea spânzuraților este un roman din categoria prozei de analiză psihologică, scris de Liviu Rebreanu. Inspirat de un eveniment real, condamnarea la moarte și apoi executația prin spânzurare a fratelui lui Liviu Rebreanu, Emil, ofițer în armata Austro-ungară, care a încercat să dezerteze și să ajungă în liniile românești. “Pădurea spânzuraților” configureaza un univers dominat de război, și pândit de perspectiva morții prin spânzurare, prezentată chiar din primele scene ale romanului.
Amintiri din copilărie este una dintre principalele lucrări ale scriitorului român Ion Creangă. Structurată în capitole separate scrise de-a lungul mai multor ani (între 1881 și 1888), părți din ea au fost citite în fața cenaclului literar Junimea din Iași. Trei dintre cele patru secțiuni au fost publicate în timpul vieții lui Creangă de revista Convorbiri Literare, ultima parte rămânând neterminată după moartea scriitorului.
Alexandru Lăpușneanul este o nuvelă scrisă de Costache Negruzzi și publicată în anul 1840, în primul număr al revistei ieșene Dacia Literară. Acțiunea se desfășoară în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu în Moldova. Este prima nuvelă romantică de inspirație istorică din literatura română, iar în opinia lui Alexandru Odobescu este o capodoperă a speciei și un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior.
Cei mai populari autori